Imi amintesc si acum
felul în care m-am simtit atunci. A fost ca o scanteie care s-a aprins in inima mea,
atinsa parca de o electricitate stranie. Am fost atrasa ca o molie de lumina.
Iar conversatiile incepute dupa asta nu facut altceva decat sa ma
atraga si mai mult. Erai interesat de mine, dintr-un motiv pe care nu-l
intelesesem. Poate voiam sa aflu de ce, nu stiu,
cert este ca sentimentele care se nasteau în mine cu privire la tine erau deja
destul de intense. Ceea ce pot sa spun este ca te placeam,de asta eram
sigura. Erai ca o adiere a vantului intr-o zi caniculara de vara,ceva
nemaiintalnit,ceva ce voiam sa cunosc.Cu toate acestea, nu eram
pregatita sa admit faptul ca te iubeam, desi te
consideram intr-un fel foarte straniu “al meu“. Pur si
simplu nu puteam pronunta cuvintele. Dupa ce am recunoscut ca te iubesc, lucrurile
s-au miscat cu viteza luminii. Prea repede. “Ne-am grabit“,
mi-am spus, cand de fapt voiam sa spun “m-am grăbit“. M-am speriat.
Incepusem sa fac lucruri de care nu ma stiam
capabila, pe care nu le mai facusem. Sa
admit ca iubesc un baiat pe care
abia il cunoscusem… Si atat de repede. Insa eu n-am considerat nici o clipa ca m-am
grabit. Am stiut tot timpul ca te vreau; ca esti tot
ceea ce vreau.
Totul era in regula intre noi pana cand am inceput sa am
probleme cu tata. Dupa acea data,au urmat perioade in care vorbeam din ce in ce
mai putin. Nu vreau sa arunc vina pe tine: eu sunt principala
vinovata. Stiam ca ma tem, iar dupa ce am sesizat ca incep sa te
indepartez, nu am stiut cum sa te apropii la loc, ba chiar am inrautatit
lucrurile . O urmare directa a acestei desfasurari a fost seara de 31
decembrie,seara in care am pus capat povestii noastre. O singura zi a fost suficient
pentru a distruge tot ceea ce se intamplase pana atunci. Toate vorbele si
planurile au fost “sterse” cu buretele, ca si cum
nici nu ar fi fost. Totusi, sunt același om
,nu m-am schimbat. Nici tu nu cred ca te-ai schimbat. Si
atunci? Stiu ca ai acel sentiment neplacut, nascut din vina mea, acea
lipsa a dorintei de a vorbi cu mine, din teama ca te voi abandona iar,
dar singurul mod in care vei putea scapa de asta este sa vorbim si sa
vedem ce se intampla. De ce ma iubesti tu
insa? Sau verbul trebuie rostit acum la trecut? Ai descoperit ca nu sunt asa cum
ai crezut? Ai spus,totusi,ca sentimentele inca exista,ca mereu voi avea un loc special
in inima ta. Lasa-le sa fie iar libere. Singura nu am putut sa imi pastrez
echilibrul. Optimismul, gandurile bune au fost inecate sub un val de
tristete. Nu am putut vreodată sa sper, atunci când m-am aflat pe fundul
abisului. Nu pot nici acum. Am nevoie de tine sa-mi oferi macar o farama de
speranta. Cum pot oare să explic un sentiment? Pur si
simplu m-am indragostit de tine. Ai inceput să contezi tot mai mult odata cu
trecerea timpului, pana am ajuns aici: cand gandul ca va trebui sa traiesc fara
tine,este unul care ma nimiceste.
